Documentele necesare eliberării legitimaţiei de călătorie pe mijloacele de transport în comun H.C.L. nr. 129/2017

      

Actele necesare pentru eliberarea cardului SeniorIS – (legitimaţie de călătorie pe mijloacele de transport în comun CTP):

a) Cerere și acordul privind prelucrarea datelor personale;

b) Act de identitate (B.I./C.I./C.I.P.) – original;

c) Ultimul talon de pensie / adeverință de la CJP Iasi / adeverință de venit  – original

d) Alte acte, după caz

În cazul pierderii cardului SeniorIS, se vor anexa la cerere actele menţionate mai sus, alături de dovada (chitanţă) anunţului de anulare într-un ziar local precum şi dovada (chitanţă) achitării taxei de pierdere card la casieria CTP Iași (Str. Silvestru nr. 5) în valoare de 15 lei .

 

Card de calatorie SeniorIS

 

Categorii de beneficiari      

      

a) Persoanele pensionare cu vârsta de peste 65 ani, cu domiciliul în Municipiul Iaşi, inclusiv persoanele fără venit și care au împlinit vârsta de pensionare prevăzută de lege.

b) Persoanele pensionare cu vârstă până la 65 de ani, cu domiciliul în Municipiul Iaşi, a căror pensii sunt mai mici decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată ( limitarea actuală este la valoarea de 1800 de lei);

 

Persoanele care au stabilit prin lege dreptul de a beneficia de gratuitate la transportul in comun vor circula pe baza legitimatiilor eliberate in baza legilor specifice.

 

Cardul SeniorIS se va elibera într-o perioadă de 15 zile calendaristice din momentul depunerii cererii, iar pentru perioada respectivă va fi eliberată o adeverință care dovedește faptul că persoane îndeplinește condițiile de acordare a acestui beneficiu.

*Note:
- Persoanele care solicită eliberarea cardului SeniorIS sau a unui duplicat, vor înregistra cererea şi documentele justificative la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Iași din şos. Naţională nr. 43, zilnic (luni-vineri) în intervalul orar 08,00-14,00.
- Persoanele care se încadrează în două sau mai multe categorii prevăzute de actele normative în vigoare, beneficiază de o singură legitimaţie de călătorie pe mijloacele de transport în comun (eliberată de Direcţia de Asistenţă Socială Iaşi sau de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi sau de Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război – subfiliala Iaşi)

 

 
Date contact

DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

Adresa: str. Mitropolit Varlaam nr. 54
Cod poştal: 700198
Telefoane: 0232-206.344
                    0332-440.647
Fax: 0232-230.767 

Email: contact@das-iasi.ro

PROGRAM PUBLIC

Serviciile Alocaţii şi Indemnizaţii, Ajutor Social şi Autoritate Tutelară, Compartiment Asistenţi Personali şi Indemnizaţii pentru Persoane cu Handicap Grav
Luni 8:30-12:30
Marţi 8:30-12:30
Joi 12:00-16:00

Registratură:
Luni, Marţi, Miercuri 8:30-12:30
Joi 12:00-16:00,
Vineri 8:30-11:00

Casierie:
Luni, Marţi, Miercuri, Joi:
13:00-15:30

Legitimatii CTP
Sediu Sos Nationala nr 43
Program: 08:00 - 14:00

Centrul “Cantina Socială”
Program de distribuire a hranei pentru beneficiari:
Luni - Vineri: 13:00-14:30
Sâmbată - Duminică: inchis

Ajutoare incalzire 2024

dac-12