Acte necesare în vederea acordării ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece ( lunile noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie, martie) - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece

 

Familiile şi persoanele singure cu venituri reduse beneficiază pe perioada sezonului rece, de ajutoare acordate pentru acoperirea integrală sau, după caz, a unei părţi din cheltuielile cu încălzirea locuinţei.
Ajutoarele prevăzute mai sus se definesc în funcţie de sistemul de încălzire utilizat şi sunt:
a) ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică furnizată în sistem centralizat, denumit în continuare ajutor pentru energie termică;
b) ajutor pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale, denumit în continuare ajutor pentru gaze naturale;
b^1) ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie electrică, denumit în continuare ajutor pentru energie electrică;
c) ajutor pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, denumit în continuare ajutor pentru combustibili solizi sau petrolieri.
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, însoţite de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile realizate în luna anterioară depunerii cererii de către membrii acesteia – Anexa 1 la H.G. 559/2017.  down

În situația în care solicitantul este beneficiar sau, după caz, primește ajutor social potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare și/sau alocației pentru susținerea familiei potrivit prevederilor Legii nr. 277/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare și solicită unul dintre ajutoarele prevăzute la art. 1, acesta completează formularul de cerere prevăzut la anexa nr. 1a la normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.50/2011, cu modificările și completările ulterioare. precum şi documentele doveditoare privind componența familiei și veniturile membrilor acesteia care au fost deja depuse pentru stabilirea dreptului la ajutorul social și/sau la alocația pentru susținerea familiei. down

Limitele de venituri pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu agent termic în sistem centralizat sunt următoarele:
Pentru ajutorul din bugetul de stat:
- 0 – 786 lei/membru de familie pentru familiile care utilizează agent termic în sistem centralizat
- 0 – 1082 lei pentru persoana singură care utilizează agent termic în sistem centralizat.
Limitele de venituri pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu gaz metan, energie electric şi lemne sau combustibili solizi este de 750 lei/membru de familie.
Pentru soluţionarea cererii privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei, se va afectua ancheta socială la domiciliul titularului doar pentru cei care solicit ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie electrică, la domiciliul solicitantului.
Acordarea sau, după caz, neacordarea dreptului la ajutor social se face prin Dispoziţia scrisă a primarului, iar plata efectivă se face prin transmiterea sumelor către furnizor după completarea cu valoarea echivalentă a consumului realiyat pentru luna respectivă.

Categorii de venituri care nu se iau in calcul la stabilirea venitului net/membru de familie (art. 8 alin (1) din Legea nr. 416/2001)
- alocaţia pentru susţinerea familiei, prevăzută de Legea nr. 277/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
- alocaţia de stat pentru copii, prevăzută de Legea nr. 61/1993, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
- bugetul personal complementar prevăzut de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
- ajutoarele de stat acordate în baza Ordonanţei Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu completările ulterioare,
- bursele şcolare, a sumelor acordate în baza art. 51 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
- stimulentul educaţional oferit, conform prevederilor Legii nr. 248/2015, cu modificările ulterioare, sub formă de tichet social pentru stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor proveniţi din familii defavorizate,
- sprijinul financiar prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială "Bani de liceu", cu modificările şi completările ulterioare,
- sumele acordate în baza Programului naţional de protecţie socială "Bursa profesională" prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.062/2012 privind modalitatea de subvenţionare de către stat a costurilor pentru elevii care frecventează învăţământul profesional,
- veniturile obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată."

Nivelele de venituri și cuantumurile ajutoarelor acordate de la bugetul de stat

Limite venituri Compensare lunara energie termica Cuantum lunar ajutor gaze naturale Cuantum lunar ajutor energie electrică Cuantum lunar ajutor lemne, cărbuni, combustibili petrolieri
 Lei  Familii 
Persoane singure Buget local  Lei Lei Lei
 pana la 155    100% 0%  262  240  54
 90%   5%
 155,1 - 210  80%  90% 6%  190  216  48
 210,1 - 260  70%  80% 7%  150  192  44
 260,1 - 310  60%  70%  8%  120  168  39
 310,1 - 355  50%  60%  9%  90  144  34
 355,1 - 425  40%  50%  10%  70  120  30
 425,1 - 480  30%  40%  11%  45  96  26
 480,1 - 540  20%  30%  12%  35  72  20
 540,1 - 615  10%  20%  13%  20 20  20
 615,1 - 750        20 20  20
 615,1 - 786  5%  15%  14%      
 786,1-1082  0%  10%  5%      
 786,1-1000  0%    15%      

În afară de procentele stabilite pentru ajutoarele din bugetul de stat, prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 435/2011, privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei familiilor şi persoanelor singure domiciliate în municipiul Iaşi, au fost stabilite procente suplimentare acordate, pe tranşe de venituri, din bugetul local ( de la 5 % la 15 %), în limita maximă admisă ca venit net/membru de familie pentru persoana singură, iar pentru familii s-a mărit inclusiv plafonul de acordare până la limita de 1000 lei/membru de familie, procentul stabilit drept compensare procentuală fiind de 15% din suma datorata pentru agentul termic consumat pentru încălzirea locuinţei, în acest caz.

 

Acte necesare pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei

1) Cerere şi declaraţie pe propria răspundere pentru acordarea unor drepturi de asistenţă socială; Anexa 1 la HG. 559/2017 down
2) Actele de identitate ale solicitantului şi ale membrilor familiei
- copii după BI-CI;
- certificatele de naştere ale copiilor;
- certificatul de căsătorie;
- hotărârea definitivă de încuviinţare a adopţiei, de plasament familial al minorului, potrivit legii;
- actul din care să rezulte calitatea solicitantului de tutore sau curator.
3) Acte de venit:
La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în considerare veniturile pe care membrii acesteia le realizează sau, după caz, le-au realizat în luna anterioară solicitării dreptului (de exemplu cerere depusa in luna octombrie 2017 va fi completata cu veniturile aferente lunii septembrie, cererea care va fi depusă în luna noiembrie va fi completată cu veniturile aferente lunii octombrie).
Categoriile de venituri nete realizate şi actele doveditoare sunt cele menţionate în formularul de cerere:
- drepturi provenite din salarii (salar net cu menţiunea dacă beneficiază sau nu de bonuri de masă, precum şi suma corespunyătoare), sau activitaţi independente;
- indemniţii de şomaj, pensii, indemnizaţii speciale, indemnizaţia-stimulentul pentru cresterea copilului, indemnizaţia lunară pentru persoanele cu handicap, venituri din dobânzi, venituri din activităţi agricole, alte drepturi etc;
- veniturile obţinute din dobânzi.
4) Acte de proprietate/chirie – copie xerox după actul de proprietate, ori actul de închiriere, comodat, folosinţă, pentru titular viza obligatorie pe buletin

5) Factura de la furnizorul de agent termic / gaz metan / energie electric cu codul client pentru ajutoarele de încălzirea locuinţei cu gaz metan, energie electrică, energie termică, pentru persoanele care au contract încheiat cu furnizorii. În cazul în care nu există contract încheiat decât cu asociaţia de proprietari sau locatari, se va completa cu codul de client al asociaţiei.

Obs. Studenţii întreţinuţi de părinţi şi care locuiesc separat de aceştia, nu îndeplinesc condiţiile de acordare a ajutorului, conform art.6 alin.1 lit.e din O.U.G. nr.70/2011.
Copiii minori care locuiesc cu bunicii, iar părinţii locuiesc la alte adrese şi care nu contribuie la întreţinerea minorului, trebuie să aibă instituită măsura plasamentului sau a tutelei în favoarea bunicilor, altfel sunt consideraţi în întreţinerea părinţilor naturali, drept pentru care trebuie declarată şi suma în bani cu care aceştia contribuie la creşterea şi educarea lor.

Termen pentru depunere: până pe data de 20 a fiecărei luni la sediul DAC Iasi, pentru a beneficia cu luna urmatoare ex: 20 noiembrie, pentru a se stabili dreptul cu luna noiembrie). Pentru solicitările primite după această dată, se va pierde o lună de la plată (ex: 21-30 noiembrie interval de depunere, dreptul se stabileşte cu luna decembrie)

 

Obligaţiile beneficiarilor de ajutoare pentru încălzirea locuinţei

Obligaţiile beneficiarilor de ajutoare pentru încălzirea locuinţei:

1. Declararea tuturor bunurilor deţinute, iar dacă acestea duc la excluderea dreptului nu se mai depune depune cererea pentru acordarea dreptului – vezi anexa cu bunuri care duc la excluderea acordării ajutorului social
2. Comunicarea în scris a modificărilor cu privire la componenţa familiei, se completează formularul de cerere prevăzut la anexa nr. 1a la normele metodologice;
3. Comunicarea în scris a modificărilor veniturilor realizate de membrii acesteia, se completează formularul de cerere prevăzut la anexa nr. 1a la normele metodologice, însoţit de actele justificative noi, la sediul DAC Iaşi.
• Această obligaţie este imperativă, neîndeplinirea ei ducând la recuperarea în totalitate a ajutorului acordat, începând cu luna următoare producerii modificării.
• Nedeclararea corectă a componeneţei familiei/a veniturilor familiei/ a deţinerii de bunuri aflate în lista bunurilor care duc la neacordarea ajutorului reprezintă infracţiune şi va fi în mod obligatoriu sesizată organelor de urmărire penală.

Recuperarea sumelor încasate necuvenit, cu titlu de ajutor pentru încălzirea locuinței, plătite din bugetul de stat, se realizează în condițiile prevăzute de art. 21 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare precum și de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.44/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind recuperarea debitelor pentru beneficiile de asistenţă socială, aprobată cu modificări prin Legea nr. 266/2015 precum şi pentru modificarea art. 101 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare.
În situaţia în care beneficiarul ajutorului pentru încălzirea locuinței este familia, iar titularul ajutorului pentru încălzirea locuinței a decedat, recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de ajutor pentru încălzirea locuinței, se va face de la ceilalţi membri ai familiei cu capacitate de exercițiu deplină a drepturilor civile, în calitate de beneficiari ai dreptului, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor alin. (1).
În situaţia în care beneficiarul, persoană singură, a decedat, nu se mai procedează la recuperarea sumelor încasate necuvenit.”

LISTA BUNURILOR ce conduc la excluderea acordării alocaţiei pentru susţinerea familiei/ajutorului social

Bunuri imobile

  1.

 Clădiri  sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor gospodăreşti

  2.

 Terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă şi alte terenuri intravilane care          depăşesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală

Bunuri mobile*

 1.

 Autoturism/Autoturisme şi/sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani,  cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap ori destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum şi pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile

  2.

 Mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani

  3.

 Autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze

  4.

 Şalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, cu excepţia bărcilor necesare pentru uzul persoanelor care locuiesc în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării“

  5.

 Utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată

  6.

 Utilaje de prelucrarea gricolă: presă de ulei, moară de cereale

  7.

 Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acţionate hidraulic, mecanic sau electric

 *) Aflate în stare de funcţionare

Depozite bancare

  1.

 Depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei

Terenuri/animale şi/sau păsări

 1.

 Suprafeţe de teren extravilan, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie anuală depăşeşte suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respective suma de 2.500 euro pentru familie

  NOTĂ: Deţinerea unuia dintre bunurile menţionate conduce la excluderea acordării ajutorului pentru incălzirea locuinţei

 
Date contact

DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

Adresa: str. Mitropolit Varlaam nr. 54
Cod poştal: 700198
Telefoane: 0232-206.344
                    0332-440.647
Fax: 0232-230.767 

Email: contact@das-iasi.ro

PROGRAM PUBLIC

Serviciile Alocaţii şi Indemnizaţii, Ajutor Social şi Autoritate Tutelară, Compartiment Asistenţi Personali şi Indemnizaţii pentru Persoane cu Handicap Grav
Luni 8:30-12:30
Marţi 8:30-12:30
Joi 12:00-16:00

Registratură:
Luni, Marţi, Miercuri 8:30-12:30
Joi 12:00-16:00,
Vineri 8:30-11:00

Casierie:
Luni, Marţi, Miercuri, Joi:
13:00-15:30

Legitimatii CTP
Sediu Sos Nationala nr 43
Program: 08:00 - 14:00

Centrul “Cantina Socială”
Program de distribuire a hranei pentru beneficiari:
Luni - Vineri: 13:00-14:30
Sâmbată - Duminică: inchis

dac-12